Politica de Retur
Drepturi și obligații
Dorim să vă aducem la cunoștință că drepturile și responsabilitățile noastre, cât și ale dumneavoastră, în ceea ce privește returnarea produselor achiziționate online, sunt reglementate conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 34/2014, cu modificările ulterioare, referitoare la drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
În cât timp pot face returul?
Conform legislației, perioada legală de retragere este de 14 zile. În beneficiul clienților noștri, am extins această perioadă până la un maxim de 30 de zile calendaristice, respectând în același timp condițiile prezentate în politica noastră de retur.
Cum pot fi returnate produsele comandate?
Înainte de a face returul trebuie să ne informezi cu privire la decizia ta, prin una dintre următoarele variante:
- Completați formularul de retur (la "Tipul sesizării" alegeți "Retur produse")
- Ne transmiteți o cerere de retur prin e-mail la adresa office@profipacking.ro, cu subiectul „Retur”. Pentru o identificare mai facilă, vă rugăm ca în corpul mesajului transmis să ne specificați numărul comenzii, numărul facturii și numele companiei/ persoanei care a plasat respectiva comandă. Totodată, dacă doriți restituirea sumei aferente returului vă rugăm să ne transmiteți detaliile cont IBAN (număr și numele titularului) în care să fie efectuată plata.
Este important să știți că o cerere de retur este aferentă unei comenzi. Dacă doriți să returnați produse din comenzi diferite, vă rugăm să reluați procesul de mai sus pentru fiecare comandă. Trebuie să știți că fiecare retur trebuie să corespundă coletului pregătit de dvs. pentru ridicare. Ce presupune acest lucru? Produsele de retur trebuie să se regăsească în coletul de returnat.
Vă vom confirma primirea solicitării de retur, prin e-mail, la adresa comunicată de tine.
După primirea confirmării de retur trebuie să expediați produsele prin curier (la alegerea dvs.) la adresa "str. Laboratorului nr. 31D, Ploiești, Prahova, România", fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în decurs de maximum 30 zile de la data livrării produselor. Nu se acceptă retururi prin Poșta Română.
Produsele comandate pot fi returnate doar dacă sunt în aceeași stare în care au fost primite de către client, precum și în același ambalaj (fără să fie deteriorate, fără ca ambalajele să fie deschise, fără să prezinte urme de utilizare), în termen de maxim 30 zile calendaristice de la primirea lor, fără obligația invocării vreunui motiv.
În cazul în care produsele se comercializează sub forma unui pachet promoțional, se va returna pachetul în întregime, așa cum a fost achiziționat.
Care sunt consecințele returului?
Conform ART.14 din OUG 34/2014, costurile aferente transportului produselor vă revin dumneavoastră în totalitate.
Îți vom rambursa sumele pe care ți le datorăm (în conformitate cu OUG 34/2014) fără întârzieri nejustificate, în maxim 14 zile de la data la care am receptionat coletul.
Cum se restituie banii către dvs.?
După ce returul dvs. a fost acceptat, vom restitui suma aferentă în contul specificat de dvs în e-mail-ul de retur.
Totodată vă aducem la cunoștință că aveți alternativa de a păstra suma aferentă returului ca și credit la noi. Dacă alegeți această alternativă, vi se va emite un voucher sub forma unui cod de reducere pentru suma reprezentând contravaloarea produselor returnate. Acest voucher poate fi folosit la plata comenzilor viitoare.
Atenție! Costurile aferente serviciilor de curierat nu sunt returnabile.
Există și produse care nu pot fi returnate?
Sunt exceptate de la dreptul de returnare următoarele produse:
- produse confecționate după specificațiile prezentate de cumpărător sau personalizate în mod clar;
- produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de cumpărător;
- produse care au fost folosite de cumpărător (ex. au fost desfăcute, folosite la ambalarea diferitelor produse etc.);
- produse care nu sunt intacte;
- conținutul pachetului este incomplet;
- produse care au fost deteriorate și nu mai arată ca noi;
- produse care au fost uzate;
- starea produselor nu permite recomercializarea lor.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Directiva 2011/83/UE, vă informăm că în cazul în care vă exercitați dreptul de retur după ce ați utilizat bunul într-o măsură care depășește limita necesară stabilirii naturii, caracteristicilor și modului de funcționare a acestuia, veți răspunde pentru eventuala diminuare a valorii bunului. Pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare al bunurilor, va trebui să le manipulați și să le inspectați în același mod în care vi s-ar permite să o faceți într-un magazin. Prin urmare, în timpul perioadei de retur, vă recomandăm să inspectați bunul cu grijă necesară.
Poate fi schimbat un produs comandat?
În cazul în care vă prezintă interes alte produse, puteți plasa o nouă comandă. În paralel, puteți returna produsul pe care nu îl mai doriți. După ce se va finaliza recepția produselor returnate și returul dvs. a fost acceptat vi se va emite un voucher sub forma unui cod de reducere pentru suma reprezentând contravaloarea produselor returnate. Acest voucher poate fi folosit la plata comenzilor viitoare.